Cine sunt?!

Pornim la drum cu gandul ca toate raspunsurile intrebarilor existentiale le vom (re)gasi in noi. Dar daca nu ma intorc la origini, cum stiu de unde vin si incotro ma indrept?! Cum experimentez eu cu mine, cum sa ma cunosc si in acelasi timp sa ma si inteleg?!

Deci acceptam ideea unui sens deja trasat sau cand/cum simtim ca trebuie sa alegem resetarea? Nevoia de sens e o caracteristica umana, dar traiectoria acestuia se poate schimba la orice varsta. Depinde de noi sa vedem asta ca pe un challenge si in niciun caz ca pe un factor disturbator. Asa incat, frumos ar fi sa facem cunostinta cu noi insine inainte de a ne trasa viitoare asteptari sau framantari deopotriva.

De ce sa ma chinui inutil vrand sa lupt cu ceea ce eu inca nu cunosc despre mine?

Vrem sa ne schimbam gandirea, abordarea, sa deprindem atitudini triumfatoare si pline de recunoasteri constante, dar startul s-a dat cand nu prea stiam multe despre noi insine. Asta neinsemnand ca de fiecare data cand imi propun un anumit obiectiv trebuie sa imi verific arborele genealogic, ci doar mai multa sinceritate si transparenta in ecuatia me, myself and I.

Dar nici nu pot da mai departe, atata vreme cat eu nu am suficient pentru mine. Celor din jur le va fi bine cand eu ma prioritizez intr-un scop nobil si comun, ulterior.

Si nu, nu e egocentrism, nu trebuie sa dam senzatia ca totul graviteaza in jurul persoanei noastre, ci impartasim consideratia si respectul pentru sine, in raport cu exteriorul. Sunt lectii pe care le repetam pana ni le insusim si acest fapt se reflecta atat in viata sociala cat si cea profesionala. Niciuna din ele nu e strada cu sens unic, prin urmare toate elementele care compun schema au un rol bine definit. Liberul arbitru da posibilitatea de a alege, de a le descoperi la timp, de a le da valoarea potrivita si de a le gasi rostul in puzzle. Legea compensatiei va avea grija de asemenea, sa echilibreze balanta si sa tempereze orice exces, insa putem accepta si ca provocarea de a cerceta face parte dintr-un plan bine ticluit (desigur, fara a fi prozaici).

Prin urmare, ramane bucuria de a trai, de a descoperi si a asuma ceea ce ni se intampla, ce intalnim si mai ales a ceea ce vom afla despre noi. Si nu cand vom trage linie candva, nu, ci cu fiecare traire in parte, astfel incat sa putem avea acces la cine suntem  din aproape in aproape. Updatati si conectati la persoana noastra, urmarindu-ne evolutia si stocand ce serveste sau eliberand ce nu mai este de real ajutor.

Concluzionand, ma bucur ca incep sa ma cunosc mai indeaproape si ca sunt deschisa catre ceea ce urmeaza sa descopar.  Acum sau mai tarziu…

   Sursa foto: Google

Addicted to… #workworkwork

 

Un sondaj MyJobs arata ca peste 50% din angajatii romani raman peste program si 12,6% efectueaza ore suplimentare la locul de munca. Ritmul alert al zilelor noastre coroborat cu dorinta de a ne face remarcati in baza muncii prestate, vointa de a ne deosebi fata de ceilalti (fie pentru a urca ierarhic, fie pentru a consolida o pozitie deja ocupata) ne indeamna spre o robotizare a sistemului de lucru.

Vecinul succesului este uneori esecul? Sigur.

Atunci cand se confunda pasiunea, implicarea si daruirea cu obsesia unui lucru (care trebuie facut doar asa, aici, ieri), cand ma confund cu ceea ce fac si imi creez contextul in care detin un control freak si asupra taskurilor in care nu am o implicare directa. Sau poate lipsa acuta de sens pe care o resimte din plin omul de azi si a vietii personale orienteaza catre astfel de surogate si adictii.

Castigul personal reflectat in remuneratia obtinuta sau imaginea pe care vreau sa o arat demonstrand ca e un sunt superom, nu poate sadi in ochii celorlalti reflexia pe care o percep eu. Consideratia pentru mine ca individ sub toate aspectele, ma va face sa dau si eu mai departe… de bine.

Devenim ultracompetitivi, crezand ca binele e acelasi lucru cu bunul de consum intr-o goana nebuna dupa achievementul lucrurilor materiale? De foarte multe ori.

Esecul in plan personal ne determina sa credem ca asa vom echilibra balanta? Nimic mai gresit.

Surprinzator, dar nimeni nu isi doreste un astfel angajat in echipa sa. De fapt un om in primul rand, care ajuns intr-o astfel de situatie, isi va gestiona timpul prost si va determina situatii conflictuale care la un moment dat se vor resimti intr-o lipsa acuta de creativitate; influentand pe termen mediu-lung atat productivitatea cat si valoarea reala a calitatii muncii.

Avem nevoie de o buna relationare, nu doar a fi buni din punct de vedere tehnic cu mecanisme bine implementate. In plus, cine si-ar dori ca intr-o zi sa i se zica: ”go and get some life”?!

Sursa foto: Google