sistem de valori

Discutii, interesante si mai putin, au invadat atat spatiul public, cat si cel al comunitatii. Nucleul clar este: millennials, adica generatia aparuta in intervalul 1980-2000. Dezamagiri, optimism, neintelegeri, incompatibilitati, aprecieri, toate se leaga intr-un ghem de discursuri, fara concluzii.

Facem un experiment. Fata in fata, un „șaptezecist” si o „nouazecista” raspund la 6 intrebari. Un element in plus: fiecare a propus cate trei intrebari.

A aparut prima deficienta „neimportanta”… eu am dat intrebarile scrise pe o foaie si le-am primit pe ale ei pe email. ? Fiecare cu deprinderile lui! ?

Intrebarile ei de ‘94

1. Formula ta de a combate stresul?

Raspunsul ei: Stres – tare nesuferit e lucrul asta. Asa ca, atunci cand apare, este bine sa nu-l cari dupa tine, mai mult decat este cazul. Unii oameni cred ca stresul genereaza anumite tensiuni care pot fi manevrate in directii utile lor si vin cu expresii de genul: „Lucrez mai bine cand sunt stresat”. Nu sunt una dintre acele persoane (din pacate, poate). Totusi, stresul ajuta la formarea si dezvoltarea noastra, asa ca tind sa-l accept si sa ii fac fata. In ce formula? Ei bine, regula de baza este sa-l interpretezi ca pe o provocare care trebuie trecuta si care, in ultima instanta, te va ajuta sa te dezvolti. Pana la urma, „What doesn’t kill you makes you stronger”.

Raspunsul lui: Vad stresul ca un raspuns al efortului de a-ti indeplini visele. El este „altfel” de la o persoana la alta, in functie de datele native si experienta. Pe scurt, cred ca pot identifica trei tipuri:

– stres zilnic, al activitatilor marunte, pe care il combat prin planificare si sport;

-stresul obiectivelor, al activitatilor ce presupun alocarea de resurse (timp, munca) mai importante, pe care-l „combat” cu perioade mai lungi de sport (ski, sailing), lectura, concedii, muzica, intr-un cuvant: indepartare.

-stresul „implinirii”, a impacarii cu sine, nu se poate combate decat prin succes, prin a intelege ca visele pot avea forma reala.

2. Care este atitudinea/pozitia ta fata de mentoring si fata de a avea sau nu un mentor?

Raspunsul ei: Sunt o persoana care vrea sa-si faca singura greselile si sa invete din ele. Sunt adepta invatatului individual si nu suport sa fiu influentata. Iar, a avea un mentor, asta presupune – influenta, fie ea chiar si pozitiva, dar e totusi o influenta directa. Singura persoana care poate sa ma infuenteze asupra ce fac, ce aleg si asupra modului in care iau decizii sunt EU. Totusi, pot sa admit faptul ca unii oameni au lucruri utile de spus, iar altii sunt buni in a asculta acele lucruri. Verdict 1: Mentorii si discipolii lor sunt liberi sa existe. Verdict 2: Taiati-ma de pe lista doritorilor de a avea un mentor. ?

Raspunsul lui: Un mentor, pentru oricine, este ceea ce reprezinta plasa de prindere pentru un trapezist de circ. Mentorul este locul unde gasesti intrebarile si raspunsurile la framantarile, dezamagirile si bucuriile tale. Nu cred ca mentorul se cauta, ci doar „se gaseste”. Din pacate in viața profesionala, eu nu l-am intalnit, dar am avut norocul imens sa cresc langa un om „frumos” care a fost „acolo” ca sa inteleg si sa devin.

3. Sa faci ceea ce-ti place sau sa faci ceea ce iti aduce profit?

Raspunsul ei: Iubesc serialele, dar pentru a ma uita linistita la ele in weekend, trebuie sa muncesc si sa merg la facultate in cursul saptamanii. Ce inseamna asta? Asta insemna ca trebuie sa faci ceea ce iti aduce profit pentru a face ceea ce iti place… Asta, desigur, pana se va inventa un job la care vei fi platit sa te uiti la Game of Thrones si Friends.

Raspunsul lui: Daca renunt la nuante, la limite, aleg sa fac ceea ce imi aduce profit, cu profitul pot face, apoi, lucruri care îmi plac. Nu cred in „munca de placere”. Daca ma gandesc la limite, discutia capata dimensiuni mai nuantate. Degeaba as face ceea ce vreau sau as face profit, daca nu as fi liber si independent.

Intrebarile lui de ‘78

1. Ce verb crezi ca te defineste?

Raspunsul ei: A crea. A-ti crea propria viata, a-ti crea o cariera, a-ti crea o personalitate, a-ti crea viitorul.  A crea lucruri pentru tine si pentru altii. „A crea” e un fel de „a face”, doar ca muuuuult mai bun. Verbul meu este, clar, a crea – a face ceva UNIC, care nu a existat inainte.

Raspunsul lui: „Dintr-un om nu pot fi ucise, decât cuvintele stiute de el!”, scria Nichita Stanescu. „A fi” este verbul, este ceea ce nu se poate lua, nu poate fi strivit usor, se „misca” prin timp si se imbogateste.

2. Daca intalnesti „un zid”, cum il depasesti?

Raspunsul ei:  Regula nr. 1 – Nu-ti crea ziduri si nu-ti crea nevoi care pot fi, aparent, satisfacute prin ridicarea unui zid! In majoritatea cazurilor zidurile genereaza probleme: un zid prea inalt acopera privelistea, iar de un zid prea mic, te, tot, impiedici. In general, zidurile sunt pentru protectie, dar aparenta nevoie de protectie este ea, insasi, un zid, o bariera care te poate impiedica sa te dezvolti. Lipsa zidurilor inseamna libertate, totusi nu te arunca in ea fara sa fii pregatit. Gaseste echilibrul dintre asumarea de riscuri si nevoia de protectie.

Regula nr.2 – Cauta o usa! Inainte sa te apuci sa distrugi zidul, cauta o usa de intrare.  Daca vei reusi  sa gasesti intrarea, vei putea vedea ce se afla in spatele zidului si vei hotăra daca tu ai nevoie de ceea ce este acolo. Cautand o usa vei fi scutit de a investi prea multe resurse, prea mult timp, bani si oameni  in spargerea unui zid. O usa inseamna evitarea  de consecinte negative, ori tu nu vrei sa spargi zidul nestiind ce se afla dincolo si mai ales, nu vrei sa dai cale libera White Walker-ilor, nu-i asa?

Regula nr. 3 – Sparge zidul! Daca te-ai asigurat ca ceea ce este dupa zid este ceea ce vrei, atunci sparge-l! Daca nu ai reusit sa afli ce este in spatele lui, dar totusi simti ca ai o nevoie care poate fi satisfacuta doar demoland zidul, asuma-ti consecintele. Pana la urma e mai bine sa stii ca ai incercat si ai aflat, decat sa te intrebi toata viata: „Ce-ar fi fost daca…”.

Raspunsul lui: Atunci cand ajung la un zid, ma opresc pentru cateva momente sa-l vad. Ma gandesc la un plan. In nici un caz nu caut planul perfect, mi se pare o pierdere de timp. Incerc sa gasesc orice si pe oricine sa ma ajute sa trec. Si nu ma las, indiferent de cate ori cad de pe zid!

3. Care este combinatia succesului?

Raspunsul ei:  Succesul presupune intrebari de tipul: Tu ai reușit sa-l atingi? Tu cum mergi spre el? Si mai nou, cautam formule de succes, pentru succes. Cuvantul asta a inceput sa ma deranjeze. Eu nu vreau sa am succesul despre care toata lumea vorbeste. Eu vreau sa-mi traiesc viata tinzand spre performanta, nu spre succes. Cuvintele vi se par sinonime? Mie nu. Succesul se poate traduce prin rezulatate pozitive, pe cand performanta inseamna cel mai bun rezultat. In asa mod, eu nu am combinatii pentru succes pe care le urmez, dar am un mod prin care tind spre performanta: 1. Citeste si invata continuu + 2. Transpune-ti cunostintele in lucruri practice + 3. Nu uita sa iti sarbatoresti victoriile.

Raspunsul lui: Formula succesului: 60% sansa, 30% munca si 10% talent, asa vad motorul de combustie al succesului. Procentele au avut de-a lungul timpului miscari, dar ajustarile sunt din ce in ce mai fine. „Sansa” are un procent asa de mare pentru ca percep „mediul” in care te manifesti ca fiind zero controlabil, iar el te poate impinge fara sa te poti opune.

Comentariile va apartin.