E atat de rau sa nu “conduci”?

Exista un apetit (probabil) specific noua – romanilor – legat de abordarea subiectelor de “Leadership”.  Digeram (aproape) orice tip de informatie care ajuta liderul din noi. Inventariem cu sufletul la gura cele “10 lucruri pe care le fac dimineata marii lideri” – poate, poate vom gasi si ceva obiceiuri matinale de-ale noastre. “Numaram ”pasii” pe care-i mai avem ca sa “trezim” liderul din noi. Incercam sa retinem citate “celebre” de la cei care “au reusit” sa devina…leaders, cu speranta ca aspiratia de leadership ne va fi recunoscuta. S.a.m.d.

Sa nu vrei sa devii lider, e deja un sacrilegiu. Te paste ostracizarea, compatimirea de joasa speta (“nu poate mai mult, saracu’”) si eticheta specifica plebei (“e limitat, nu intelege”). Indiferent de visele, aspiratiile, dorintele tale – leadership-ul e de “nepretuit” si de “neinlocuit”. Trebuie sa ai puterea (!) ca in orice moment sa conduci/sa inspiri/sa motivezi pe oricine, oricat, oricum. Daca vrei sa fii doar follower (un termen deja degradant, nu?), esti ca si mort pentru societate. Devii unu din “cei multi” si nu ti mai valorifici potentialul. Dar este, oare, atat de rau sa fii unul dintre cei multi? Oare toti suntem meniti sa fim lideri?

Societatea comunista (in esenta ei cea mai pura) era renumita pentru ca punea binele grupului dincolo de binele individului. Societatea capitalista promoveaza individul si realizarea acestuia, punand pe planul second soarta grupului si binele societatii. Cultura leadership-ului, mai nou, pare ca ia ce e mai rau din ambele: nu exista “eu” in echipa (There is no “I” in team) dar fiecare dintre noi trebuie sa fie un lider (nici mai mult, nici mai putin).

Este oare atat de rau sa nu vrei sa “conduci”?

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *