#agilemindset

Il percep ca pe o nevoie a mentalului (re)setat si (re)format asa incat sa deprindem abilitatea de a imagina lucruri, de a crea idei noi, a contura si a le da o forma; indepartarea preconceptiilor si stabilirea acelui mindset care sa permita creierului “sa vada” cum si la ce capacitate poate fi turata creativitatea. Intr-un antrenament proactiv care sa reprezinte un factor motivant in stare sa stimuleze creativitatea si poate “rupe” monotonia gandirii comune in care picam adesea. O intriga culturala si emotionala bazata pe informare si educatie asumata intr-un comportament zilnic, sustinut de traininguri, workshopuri, o buna comunicare interna (in cazul institutiilor si nu numai), activitati comune specifice si mai ales construirea unui comportament organizational.

Ma raportez la el ca la o colaborare, o buna coeziune intre sisteme de valori, idei si mediul de business. Un management strategic prin intelegerea nevoii, a “why-ului” care  trebuie  sa genereze exercitari coerente asupra responsabilitatii; urmate de strategii care sa atenueze situatii cu incertitudini, intr-un mediu economic destul de instabil, plin de sincope; un mindset care sa ofere solutii viabile care pot fi si aplicate intr-un mediu (pre)dispus adaptarii.

Il incurajez ca pe un progres in organizatie prin constientizare, implicare si relationare personala, cu activitate prin intensificarea motivatiei si dezvoltarea mintii. Un semn al autenticitatii, cu exemple functionale care pot fi foarte bine integrate si in viata de zi cu zi. Un mediu cu leaderi autentici care sa inspire si sa (se) impuna prin exemplul personal, capabili sa creeze experiente cu atitudine in implementarea: muncii in echipa, a reciprocitatii si a viziunii. Printr-o comunicare care isi trage seva din indentificare, unde valorile evolueaza si se transforma in actiuni coerente conduse de argumente, capabile de raspunsuri adecvate, perspective ce pot fi cultivate si asumate.

Construirea unui asemenea comportament organizational are nevoie de asimilare, aprofundare si dezvoltare in timp, dar pus pe un “to do list” care detine focus, orientare catre evolutie si rezultate si implicit creare de obiceiuri si comportamente mai bune. Acolo unde implicarea emotionala da nastere energiilor pozitive, oamenii impartasesc valorile si imbratiseaza nevoia de mai mult si mai bine.

Sursa foto: Google

Servant Leadership

Citim si asociem conceptul de servant leadership intr-o contradictie intre termeni, tocmai pentru ca se banuieste (in acceptiunea generala) ca reprezinta un termen usor peiorativ, umil… Suntem obisnuiti doar sa vrem sa conducem, sa fim leaderi, pentru ca de acolo vine puterea, setea de recunoastere si tot ceea ce incarca si hraneste ego-ul.

Leaderii sunt initiatori cu scopuri precise, dar pot deveni intuitivi si creativi, imputernicind la randul lor, servind si oferind autenticitate pentru un scop bilateral: al lor si al organizatiei. Se incurajeaza asadar, cresterea si dezvoltarea unui succes care sa-si atinga adevaratul potential.

Aceasta este o calatorie personala a cresterii si maturizarii, de care are nevoie o conducere reala. Ea contine si subliniaza cumulul elementelor de baza ale servantului si mai ales, introducerea acestora in viata leaderilor. Se exploreaza astfel, modalitatea in care functioneaza lumea reala, utilizand exemple palpabile din mediul de business. Focusul pe nevoile celorlalti, sprijinul pentru si in munca si chiar pentru teluri personale, determina incurajare in randul subordonatilor pentru ca acestia sa isi descopere potentialul accesand diverse forme, aptitudini si abilitati.

Accentul responsabilitatii de conducere este o forma de promovare a performantei. Avantajand increderea si empatia prin forme si decizii constiente si asumate, asa incat sa-i serveasca mai bine pe altii (organizatie, colaboratori), acesti leaderi nu isi focuseaza cresterea asupra propriei puteri, ei sunt in slujba celorlalti.

Cresterea muncii in echipa si implicarea personala completeaza si demonstreaza o coordonare mai buna, eficienta a actiunilor in care sunt partasi toti cei implicati, care tinde spre rezultate optime pentru generatiile viitoare. Asadar, se dezvolta o cultura organizationala, pe principii valide care imbunatatesc randamentul personalului in sectoarele active. Forta obtinuta se transfera de la manageri catre subalterni si imputerniceste, oferind respect, pentru un schimb echitabil de performante superioare. Acest exemplu de „asa da” se va rasfrange si asupra clientilor, prezentand incredere si abordari implicate.

E just ca este o aplicatie ce se dezvolta in timp, care are nevoie de radacini bine sudate pentru a se ramifica si a da rezultate; insa, promovand comunicarea deschisa si rezolvarea conflictelor atata timp cat merge pe responsabilitate si asumare in delegarea sarcinilor, aceasta este totusi o calatorie continua spre descoperirea sinelui si angajamentelor ce vin la pachet cu o viziune sanatoasa, capabila de o buna relationare; dar care trebuie in primul rand, insusita corect pentru ca mai apoi sa se fructifice.

Sursa foto: Google

E atat de rau sa nu “conduci”?

Exista un apetit (probabil) specific noua – romanilor – legat de abordarea subiectelor de “Leadership”.  Digeram (aproape) orice tip de informatie care ajuta liderul din noi. Inventariem cu sufletul la gura cele “10 lucruri pe care le fac dimineata marii lideri” – poate, poate vom gasi si ceva obiceiuri matinale de-ale noastre. “Numaram ”pasii” pe care-i mai avem ca sa “trezim” liderul din noi. Incercam sa retinem citate “celebre” de la cei care “au reusit” sa devina…leaders, cu speranta ca aspiratia de leadership ne va fi recunoscuta. S.a.m.d.

Sa nu vrei sa devii lider, e deja un sacrilegiu. Te paste ostracizarea, compatimirea de joasa speta (“nu poate mai mult, saracu’”) si eticheta specifica plebei (“e limitat, nu intelege”). Indiferent de visele, aspiratiile, dorintele tale – leadership-ul e de “nepretuit” si de “neinlocuit”. Trebuie sa ai puterea (!) ca in orice moment sa conduci/sa inspiri/sa motivezi pe oricine, oricat, oricum. Daca vrei sa fii doar follower (un termen deja degradant, nu?), esti ca si mort pentru societate. Devii unu din “cei multi” si nu ti mai valorifici potentialul. Dar este, oare, atat de rau sa fii unul dintre cei multi? Oare toti suntem meniti sa fim lideri?

Societatea comunista (in esenta ei cea mai pura) era renumita pentru ca punea binele grupului dincolo de binele individului. Societatea capitalista promoveaza individul si realizarea acestuia, punand pe planul second soarta grupului si binele societatii. Cultura leadership-ului, mai nou, pare ca ia ce e mai rau din ambele: nu exista “eu” in echipa (There is no “I” in team) dar fiecare dintre noi trebuie sa fie un lider (nici mai mult, nici mai putin).

Este oare atat de rau sa nu vrei sa “conduci”?

Simplitatea ariciului

Extrapoland pe baza unui eseu foarte cuprinzator, Isaiah Berlin a impartit oamenii in doua categorii de baza : vulpi si arici. Vulpile urmaresc multiple tinte in acelasi timp, incercand sa abordeze lumea in toata complexitatea ei. Sunt « impartite si difuze, miscandu-se pe multe niveluri »(Isaiah Berlin) si nu integreaza niciodata abordarile lor intr-un singur concept general, intr-o viziune unificatoare.

Aricii, in schimb, abordeaza complexitatea situatiilor (a lumii, in general) intr-o singura idee, intr-un singur concept unificator, pe baza caruia se vor ghida ulterior in tot ceea ce fac. Nu conteaza cat de complexa este lumea, un arici va reduce intotdeauna toate provocarile si toate dilemele la propriile idei simplificate si (uneori) simpliste. Pentru un arici, tot ce nu are legatura cu ideile (idea) lui, nu are relevanta.

Mergand si mai departe, pentru un arici, conceptul dupa care se ghideaza este generat de intersectia a trei cercuri : primul care descrie ceea ce poti face cel mai bine in lumea asta, al doilea care contine ceea ce iti aduce castigul economic (profitul) zilnic si al treilea care prezinta ceea ce te pasioneaza cu adevarat.

Voi din ce categorie faceti parte – vulpi sau arici ? Ati aplicat vreodata conceptul ariciului asupra propriei vieti ?

Oamenii urmeaza…Oameni

V-ati intrebat vreodata cum ar fi daca la locul vostru de munca nu ati avea un sef ci un mentor?

Si ce ati face daca mentorul vostru ar pleca sa lucreze pentru altcineva si v-ar oferi un job cu acelasi salariu?

Ei bine, asa cum spuneam si in titlu…Oamenii urmeaza Oameni.

Cu totii stim ca ne pastram locul de munca atat timp cat ne aduce satisfactii financiare si profesionale. Este oare suficient sau avem nevoie ca locul de munca sa ne ofere si satisfactii personale?

Oamenii au nevoie de stabilitate. Dar, sunt momente in care alegem sa ne schimbam locul de munca doar pentru a (ne) urma… liderul. Fie ca ne place sa credem sau nu,  cu totii urmarim performanta, in aceasta lume haotica. Ne place sa avem realizari importante, sa fim in top. Insa aceasta nu s-ar intampla daca, intr-o oarecare masura, nu ar fi acesti Oameni pe care, la un moment dat, i-am idolatrizat.