Certificarile PMI – “Fabricarea” experientei

“Minimum X ore de experienta in managementul proiectelor(/programelor/portfoliilor) obtinute in decursul a Y ani consecutivi”

Aceasta este cea mai importanta cerinta pe care orice aspirant la certificarile PMI trebuie sa o indeplineasca. Numarul de ore necesare, ca si numarul de ani aferenti experientei variaza in functie de certificarea dorita.

Modalitatea declararii acestor ore este relativ simpla: PMI pune la dispozitia candidatului o aplicatie online, in care acesta va introduce detaliile pentru fiecare proiect in care a lucrat. In acest scop, exista deja campuri predefinite in care trebuiesc trecute

  • numele proiectului,
  • scopul,
  • rolul candidatului in proiect (cu optiunile: manager de proiect, stakeholder etc)
  • durata
  • numarul de ore petrecute pe activitatile aferente managementului (de proiect/program/portofoliu)

si altele specifice respectivei certificari.

Pentru a demonstra ca informatiile introduse sunt corecte, candidatului i se cere sa ofere o persoana de contact (nume, rol avut in proiect, telefon, e-mail) pentru fiecare proiect, persoana care sa confirme toate cele declarate. In cazul in care aplicatia este auditata, aceasta persoana va trebui sa raspunda la un chestionar (in scris) si, astfel, sa certifice,experienta candidatului capatata in proiectul respectiv.

Nu exista niciun fel de verificare per se ca persoana respectiva chiar a facut parte din proiectul respectiv (sau a fost in compania care a derulat acel proiect). De fapt, nu exista niciun fel de “verificare” – alta decat cuvantul candidatului – pentru majoritatea informatiilor introduse in aplicatie. Singurele care se verifica (prin acte scanate) sunt nivelul de educatie (facultate/liceu) si orele de curs pregatitor parcurse.

Pentru restul, singura garantie este data de buna-credinta / etica aplicantului, care semneaza in acest sens, chiar inainte de a depune aplicatia, un cod de etica.

Prin urmare, putem oare “pacali” sistemul?

Cine va sti ca persoana de contact de la proiectul X este, de fapt, unul dintre prietenii apropiati “instruit” sa spuna “ceea ce trebuie”? Cine isi va da seama ca proiectul Y a fost doar o poveste bine construita (de prin auzite, vazute sau citite)?

Nimeni ! Sistemul poate fi, intr-adevar, pacalit si inca in mai multe feluri.

De fapt, aceasta “trisare” incepe chiar din momentul in care inghesuim in 4 zile 35 de ore de curs pregatitor (dupa cum mentionam si in acest articol). Si ea poate merge pana la finalul aplicatiei – proiecte inexistente, persoane false s.a.m.d.

Problema apare in momentul examenului de certificare. Acesta este online si nu merge pacalit. Experienta isi va spune cuvantul si toate proiectele inventate nu vor mai contribui decat la un esec previzibil. Iar in acel moment, evident, candidatul va invoca “ghinionul” si nu fentarea procedurilor si pasilor corecti.

Prin urmare, va recomandam cu caldura:

  1. Sa va evaluati corect experienta – la cate proiecte/programe ati fost expusi, cate ati condus din pozitia de manager de proiect/program etc. si
  2. Sa alegeti corect si cinstit nivelul de certificare pe care il veti accesa – chiar daca, din punct de vedere CV, suna mai bine “PMP” (Project Manager Professional) poate experienta acumulata (pentru moment) este la nivel de CAPM (Certified Associate in Project Management)
  3. Sa va alegeti corect indrumatorii pentru intreg procesul de dezvoltare in managementul proiectelor/programelor/portofoliilor (certificarea fiind doar o borna in acest sens) – retetele si metodele “sigure” de a lua examenul pot functiona pana la un anumit punct. Insa vrem sa credem ca va angajati pe acest drum nu doar pentru a lua un examen ci pentru a va dezvolta o cariera.

Pana la urma, cu totii ne dorim sa devenim mai buni in ceea ce facem si nu doar sa ne umplem de “hartii” oferite cu “generozitate” de fabricile de diplome din jurul nostru.

Sa aveti proiecte/programe cu succes.

Sursa pozei – Pinterest