Milenarii si memoria

“Granitele s-au topit. Pentru noi, „acasa” poate fi oriunde in aceasta lume ». Fara patima si perfect echilibrat, tanarul aflat in dreapta mea a verbalizat ceea ce gandeste (probabil) o intreaga generatie. „Millenials” (sau „milenari” – cum i-a numit chiar el) – caci despre generatia lor este vorba – nu mai idolatrizeaza „iarba verde de acasa”, nu mai tin atat de mult la „pomul care era acolo si acum nu-stiu-cati-ani”. Lumea e a lor – nu doar la figurat – si felul lor de a fi, reflecta tocmai acest lucru.

Ruptura fata de generatiile anterioare este evidenta. Discursurile (uneori prea) lacrimogene legate de „dorul de (a)casa”  – pe care le primim, totusi, cam des de la inaintasii nostri – genereaza o reactie prompta si ferma: Noi (milenarii) va intelegem, insa timpurile s-au schimbat si noi suntem altfel, vrem altceva, functionam diferit.

 Fiecare generatie si-a creat propria soarta. Si, de cele mai multe ori, aceasta a insemnat o negare, o respingere a credintelor si a valorilor promovate de generatiile anterioare.  Probabil, dorinta de a avea un fresh-start, un „punct zero” propriu, amplificata si de contextul (mereu) diferit, a determinat aceasta opozitie continua, generatoare de conflicte. Totusi, de  aceasta data, cu „milenarii”, ceva e diferit.

Fiecare generatie si-a construit propriul sistem de valori. Dar, de fiecare data, chiar daca au daramat constructia anterioara, fundatia a fost pastrata. Radacina a ramas, indiferent de cat de mult si de diferit am evoluat. De data aceasta, insa, eu nu mai reusesc sa vad „radacina”.  Pare ca a disparut. Voi ce credeti?